Creasta Fagarasului:refugiul Fereastra Zmeilor-refugiul Vistea ziua 4 (7 august 2013)
Cum harnicia ma caracterizeaza, nu cu mult inainte de a
rasari soarele pornim pe traseu. Se pare ca avem spor fiindca nu mergem mai
mult de 25 de minute de la refugiul Fereastra Zmeilor si ajungem la celebra
portiune numita “La trei pasi de moarte”.
Lanturi, lanturi si iar pietre, coborat si urcat, cam asa se
prezinta succesiunea de 3 portiuni prevazute cu lanturi nu tocmai sigure pe
alocuri.
Trecem repede de prima coborare cu toate ca initial parea cam “uratica”,
ocolim apoi o portiune mai colturoasa de pietre si ajungem destul de usor la
al doilea pasaj. Aici avem de urcat, cum altfel decat pe lant, asa ca zabovesc
un pic inainte de a incepe catararea, un cadru cu crestele, unul cu urcusul si
apoi sa punem umarul la treaba.
In curand dam si
peste monumentul lui Nerlinger, deci ce a fost mai greu a trecut.
Lacul Buda invaluit de razele timide ale soarelui merita o
poza, dar nu zabovim mult caci vrem sa profitam de racoarea diminetii.
Observ
in treacat si picaturile de roua inainte de Parul cu Fier, trecem si pe langa niste creste mai
interesante si apoi urcare cum v-am obisnuit dis de dimineata spre Arpasul Mare
si Mircii.
Ajunsi pe varful Mircii se vede lacul Podul Giurgiului si refugiul
distrus .
Aici ne –am improspatat proviziile de apa, si am pornit inspre Saua
Podragul unde am ajuns dupa 30 de minute de mers lejer.
Mai acordam o panaorama
varfurilor Mircii si Arpasul Mare, caci cine stie cand ne vom revedea cat si lacului, si cabanei Podragu cu un
mult prea generos zoom.
Aruncam o privire
spre lacurile Podragu (cel mai adanc din Fagaras 15,5 m) si Podragel pentru ca din Saua Giurgiului sa
vedem cat se poate de clar trapezul magic, insa pana acolo mai e cale lunga,
caci mai sunt trei varfuri de ocolit: Corabia, Ucea Mare si Ucisoara.
Ocolim Varful Corabia, trecem de saua Ucei Mari
si privim mai de aproape Spintecatura, apoi ocolind varful Ucea Mare ne
indreptam spre saua Orzanele, ultimul loc de odihna inainte de urcusul pe
Vistea.
La stanga aveam saua Ucisoarei si muchia Vistea Mare, in dreapta
trapezul cu Spintecatura.
Acum incepe asediul Vistei. Drumul urca in serpentine, scutindu-te de
efortul de a o lua de-a dreptul, si urci astfel vreo jumatate de ora. Era pelerinaj
pe Vistea, dar majoritatea coborau sa tot fi fost vreo doua jumatate dupa
amiaza. Si tot urcam fara sa vad nici
Vistea, nici Moldoveanu, ma chinuia gandul ca nu mai e mult si totusi urcusul
nu se mai termina. Priveam destul de des si cerul care oferea un spectacol de nori albiciosi, si
nu-mi doream nimic mai mult decat sa ajung.
Dar iata suntem in
linie dreapta, in sfarsit se vad stegurile dupa Moldoveanu. Si ma tot uitam de Spintecatura…
Trecem de
Vistea caci hotaram sa ne oprim pe Vistea la coborare, nerabdarea si dorinta de
a ajunge mai repede pe Moldoveanu fac sa para ca nimic nu ma poate opri. Mai
era atat de putin, si totusi parea atat de mult.
Odata ce ai trecut de Spintecatura, pana pe Moldoveanu
e o plimbare, mai ca-mi venea sa o iau la fuga…
Pe Moldoveanu erau
doar doua – trei persoane cand am ajuns asa ca incepem sesiunea foto… pozele
vorbesc de la sine, ce ar mai fi de spus. Am ajuns in sfarsit pe varful pe care
l-am visat nopti la rand, timp de un an de zile.
Vreme de vis, caldura mare, in
curand ramanem singuri pe varf, nu-mi prea venea sa mai plec si dupa vreo ora
si ceva hotaram sa parasim acoperisul Romaniei.
Dupa ce m-am asigurat ca am surprins din toate unghiurile,
si am facut cat de multe panorame am putut, am plecat cu parere de rau , si
parca imi venea sa merg mai mult ca racul… cu toate acestea era timpul sa ne
continuam drumul.
Am coborat pe acelasi traseu, ma opream totusi destul de des
si-mi intorceam privirea spre tinta visurilor mele. Chiar si acum cand scriu aceste randuri ma trece fiorul
rememorarii marii intalniri.
Nu stiu daca ati observat, dar nu am pomenit nimic
de trecerea prin spintecatura; poate fiindca
apropierea de Moldoveanu m-a facut sa ignor aproape Spintecatura la dus.
Dorinta, mult prea mare, intalnirea mult
asteptata m-au facut sa uit de tot.
Ca de obicei, dupa ce am trecut de
Spintecatura mi-a parut rau ca s-a terminat. Ca si restul pasajelor Spintecatura presupune urcari si
coborari toate prevazute cu lanturi , pasaje inguste si cam atat. Nu prea
exista contact vizual cu haul, prapastia, asa ca.., incercand sa fiu cat mai obiectiva
Custura ramane piesa de rezistenta a intregii calatorii.
Mai facem
o scurta pauza pentru o sesiune foto cu valea Vistea .Coborarea spre refugiul Vistea aduce cu sine parerea de rau
ca cea mai frumoasa zi se apropie de sfarsit. Nerlinger, La Trei Pasi de Moarte,
Spintecatura, urcusul pe Vistea si intalnirea cu Moldoveanu raman momente unice
pentru mine, pe care lasarea serii le asterne treptat in cutia magica cu cele
mai frumoase amintiri.
