Creasta Fagarasului:Lacul Avrig-Lacul Caltun ziua 2 (5 august 2013)
Urcus si iar urcus, si era de abia 7… dimineata. Frumos mod de a incepe ziua, nu credeti? Noi ne-am bazat pe zicala cine se scoala de dimineata pe Scara ajunge, si se pare ca nu am gresit.
Ne luam la revedere de la lacul Avrig, caci o data ajunsi pe vf Scara, zarim refugiul Scara, si varful Serbota. Deja lucrurile incep sa arate bine, nu? Cam asa gandesc.
In coborare spre refugiul Scara ne saluta de la distanta varfurile Serbota, Negoiu, Lespezi, Caltun.
De la refugiu exista un izvor la 5 minute de coborat, norocul a facut ca sa-l zarim din poteca la coborarea de pe varful Scara.
Cat despre apa din Caltun, cu toate ca am auzit zvonuri cum ca ar fi poluata cu metale, caci romanul arunca baterii si multe altele in lac, am gasit un izvor un pic mai jos de lac, (locul de scaldat al multora), deocamdata se pare ca nu sunt radioactiva.
Racoarea diminetii ne ajuta la urcat, si parca avem spor, caci nici in mai mult nici mai putin de 3 ore suntem pe Serbota. Mi- a saltat inima de bucurie la vederea indicatorului dupa Serbota, freamatul mult controversatei custuri isi facea loc in suflet.Cei mai carcotasi imi expuneau variantele de ocolire ale custurii.
Custura arata mai bine decat in poze, de fapt incepe cu o portiune plata, pentru ca apoi sa cada vertiginos prin trei hornuri consecutive, ultimul fiind si cel dintai ca grad de interes. Plata, pentru ceea ce inseamna Fagarasul nu va ganditi la platou acum ca nu e nici pe departe.
Ar fi indicat sa nu ai rucsac in spate,caci al meu rucsac a facut cunostiinta cu stanca destul de mult. Fiecare pas e o provocare, cum sa cobori in hau ca sa urci din nou prin vreun horn mult prea ingust ca sa para adevarat ca-l poti trece.
Hornurile sunt prevazute cu lanturi, coborarea in ramonaj de care n-aveam habar mi a folosit totusi. Stanci, lanturi si iar stanci, coborat si urcat intruna, cu totul altfel decat imi imaginam.
Mereu am vazut Custura ca o portiune de creasta foarte ascutita pe care trebuie sa mergi, avand prapastiile de o parte si de alta. Ce am descoperit insa e o succesiune de hornuri si pasaje de catarat pe care trebuia apoi inevitabil sa le cobori, destul de enervanta succesiunea de urcus coboras.
Custura e frumoasa in sine, dupa ce o strabati nu mai pare la fel de grea, e adrenalina, poate si tehnica, e piatra in stare pura, senzatie de infinit.
Dupa 2 ore si 45 de minute de Custura, mai ramasese o singura portiune de urcat cu lant si apoi Saua Cleopatrei. Pentru mine Custura e cea mai frumoasa insiruire de lanturi, pereti verticali si stanci scaldate in lumina soarelui.
Custura e o senzatie, senzatie de infinit, te uiti in sus si vezi perete, in jos mai bine nu te uiti, mie ce-i drept imi place sa ma zgaiesc in prapastii, in zare creste si iar creste, care mai de care mai semete.
Din saua Cleopatrei indicatorul arata 30 de minute pana pe Negoiu, insa drumul pare un pic mai lung. Sa-mi fi pierdut tot interesul dupa ce am trecut de Custura oare? Nu cred, doar ca Fagarasul te pune la incercare in permanenta, obligandu- te sa cobori pante abrupte pentru ca sa urci apoi asemenea unei capre negre hornuri stancoase spre infinit.
Si chiar cand credeam ca infinitul e doar un mit, Negoiu isi flutura steagul in vant.
La parada cu drapelul, am ajuns din nou pe Negoiu.
Muchia Tunsului,
Caltun-Lespezi,
lacul Caltun ascuns dupa Creasta Ferastraului, de aceea nu l am zarit data trecuta,
eu la iarba verde,
un petic de zapada,
si o vreme de milioane.
O mica dezamagire insa, nu mai exista placuta pe Negoiu, oops (prietenii stiu de ce, wasn’t me, au fost altii mult mai dornici si pusi pe treaba se pare). Pe Negoiu aglomeratie mare, mai sa cred ca se da ceva gratis, spre norocul nostru am primit niste apa, ca ale noastre provizii se terminasera demult. Caci de la Refugiul Scara inspre Negoiu izvoarele lipsesc, asa ca aveti grija cum va dozati proviziile. La coborare am ocolit Varful dintre Strungi,
apoi spre Strunga Doamnei privind cu un ochi spre Caltun.
Varful Caltun cu catarari de 70 de grade arata bine de tot, dar pentru ora tarzie, pe la 18 prin strunga Doamnei..
Am promis ca o sa-i dedic un episod impreuna cu pesterile de pe Lespezi si Negoiu. Imparatia pietrelor ne-a insotit o data cu coborarea din strunga Doamnei, o caprita un pic cam grabita a mai produs nitel zgomot , doar cat sa tulbure un pic linistea serii.
Am zarit-o in fuga, si ea ca si noi se grabea, pe noi ne intampina insa in curand Caltunul scaldat de ultimile raze ale soarelui, ascuns in umbra unui apus mult prea zorit.
Dupa o asemenea zi ce ar mai putea fi de spus.
Custura mi s-a infipt adanc in suflet si minte, iar revederea cu Negoiu a fost un dar neasteptat, mult prea frumos parca pentru a fi adevarat. Gandul la marea intalnire imi dadea un freamat si un neastampar greu de imaginat, si-mi doream ca vremea sa aiba cu noi nesfarsita rabdare.